Browsing author

Turist24

Mina de aur turistică pe care România nu o exploatează

Peste 160 de localităţi din România dispun de factori naturali terapeutici, însă doar 38 dintre acestea au fost declarate staţiuni balneare sau balneoclimatice. Astfel, doar 24% dintre aceste localităţi sunt considerate staţiuni, scrie ZF. Staţiunile balneare ar putea contribui semnificativ la dezvoltarea turismului local şi la atragerea turiştilor străini. Spre deosebire de alte tipuri de turism, …

Administratorul judiciar al Nordis dă toate detaliile despre proiectul Mamaia: 90 de apartamente sunt libere

Compania Nordis Management SRL a încheiat pentru proiectul Nordis Mamaia Wave 1408 de convenţii, din care 709 au fost unităţi pentru care dreptul de proprietate a fost transferat către terţi/promitenţi cumpărători prin contracte de vânzare-cumpărare, 441 cu promisiuni valide de vânzare-cumpărare, pentru care nu apar neconcordanţe documentare, iar 212 sunt promisiuni fără obiect deoarece unităţile …

Cel mai înalt hotel din lume

Hotelul Ciel Dubai Marina, oficial cel mai înalt din lume, și-a primit primii oaspeți, relatează The National. Deschiderea pentru oaspeți a avut loc pe 15 noiembrie. Inițial, a fost planificată pentru 2024, dar a fost amânată. Înălțimea hotelului este de 377 de metri, depășind-o pe cea a Hotelului Gevora, situat tot în Dubai, la 356 de metri. …

Chinezii cresc turismul sârbesc

Directoarea Organizației Naționale pentru Turism din Serbia, Marija Labović, a declarat într-un interviu acordat recent agenției de presă Xinhua, la Belgrad, că turiștii chinezi reprezintă unul dintre cele mai apreciate grupuri de vizitatori la nivel mondial, iar Serbia și-a intensificat eforturile pentru a atrage un număr mai mare de vizitatori din China. În anul 2017, …

Țeapă Wizz Air cu „business class”

Compania aeriană maghiară low-cost Wizz Air va oferi un nou bilet de tip „business class” pentru pasagerii care doresc o experiență mai luxoasă pe zborurile sale. Dar oferta e o țeapă… Printre avantajele „Wizz Class” se numără posibilitatea de a bloca scaunul din mijloc pentru mai mult spațiu pentru coate și picioare, plus îmbarcare prioritară, …

Lobby pentru ski in Bulgaria și Austria. Stațiune de ski, blocată de prostia Natura 2000

Dezvoltarea domeniului schiabil Cocora din Stațiunea Peștera-Padina, comuna Moroeni, este blocată de peste un an din cauza lipsei aprobării noului Plan de Management al Parcului Natural Bucegi. Reamintesc faptul că actualul Plan de Management este expirat încă din 16 februarie 2016. Au fost necesari “numai” opt ani pentru armonizarea intereselor comunităților din Dâmbovița, Prahova și …

Ciorbă de Pește in Olimpul Clisurii

Astăzi am participat, alături de prefectul Alin Isuf și de vicepreședintele Consiliului Județean Ionică Negru, la o nouă ediție a Festivalului Treskavăț și al Ciorbei de Pește din Clisura Dunării – un eveniment care îmbină tradiția culinară cu sportul, cultura și frumusețea locurilor de pe malul Dunării.Printre momentele frumoase ale zilei s-a numărat „Cupa Svi­nița …

Secretele Catedralei Naționale din București, cea mai mare din lume

Catedrala Naţională, cu o înălţime de 127 de metri, este cel mai înalt lăcaş de cult ortodox din lume. Coloanele sunt de inspiraţie brâncovenească, iar cupolele de inspiraţie bizantină. Edificiul a fost conceput înconjurat de un spaţiu care, văzut de sus, are formă de potir. Pictura monumentului este realizată în tehnica mozaicului pe 25.000 mp, …