Browsing category

Lifestyle

Mega proiect turistic pe coasta egipteană a Mării Roșii

Compania imobiliară egipteană „Emaar Misr for Development” a semnat un contract cu parteneri din Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite pentru construirea unui complex turistic pe coasta egipteană a Mării Roșii, iar estimarea este că proiectul ar putea genera investiții în valoare de 900 de miliarde de lire egiptene (aproximativ 18,58 miliarde de dolari). „Proiectul …

Cea mai mare fortificație din Epoca Bronzului din Europa se află la Cornești (jud. Timiș)

Patru imense cercuri din pământ, asemeni unor medalioane, brăzdează câmpia din zona Cornești – Orțișoara – Seceani – Murani, în apropierea Timișoarei.Pentru cei care străbat zona la pas, sunt insesizabile, dar din spațiul aerian își dezvăluie măreția, transmite Agerpres. REPORTAJUL AGERPRES: Sunt iarcurile de la Cornești, care se desfășoară pe 17 hectare, fiind cea mai …

Dezastru la celebrul funicular din Lisabona

Cel puţin 15 persoane au murit miercuri la Lisabona, după ce vestitul funicular portughez „Gloria” a deraiat, potrivit unui bilanţ actualizat citat de presa locală. Un total de 18 persoane au fost rănite, dintre care cinci grav şi 13 uşor, inclusiv un copil. Linia, inaugurată în 1885 şi electrificată trei ani mai târziu, leagă centrul …

Ungaria crește turistic, dar guvernul ajută nu încurcă ca in România

Ungaria devine o destinaţie din ce în ce mai populară atât pentru turiştii autohtoni, cât şi pentru cei străini. Guvernul depune eforturi pentru a intensifica şi în continuare această tendinţă; prin urmare, face tot posibilul pentru a spori atractivitatea Ungariei ca destinaţie turistică – a scris miercuri Ministerul Economiei Naţionale (NGM) într-un comentariu referitor la …

AnimaWings se extinde

Compania aeriană sută la sută românească AnimaWings a operat, în perioada iunie-august, aproximativ 2.000 de zboruri interne şi internaţionale, înregistrând un total de peste 300.000 de pasageri. Paris, Stockholm şi Larnaca s-au numărat printre cele mai populare destinaţii în această vară. Din totalul călătoriilor la business class din acest sezon, mai bine de jumătate au …

S-a deschis Castelul Nopcsa din Țara Hațegului

Luni, 1 septembrie 2025, Castelul Nopcsa și-a deschis oficial porțile pentru public, în cadrul unei festivități la care au luat parte reprezentanți ai administrației din județul Hunedoara, ai Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva, oameni de cultură, istorici, primari și numeroși invitați. Între cei prezenți s-a aflat și domnul Alexandru Stoica, secretar de stat în …

ATENȚIE DACĂ MERGEȚI CU MAȘINA IN SERBIA: Nu deschideți sms-urile pentru plata autostrăzii sau încălcări ale regulilor de circulație

Compania publică „Drumurile Serbiei” avertizează încă o dată publicul cu privire la frauda prin care se trimit mesaje SMS rău intenționate cetățenilor din cauza presupusei depășiri a limitei de viteză, a neplății taxelor de drum sau a altor încălcări ale regulilor de circulație. „Drumurile Serbiei” subliniază că cetățenii nu trebuie să deschidă linkul șisă nu …

„Nu s-a mai întâmplat”: La Dubrovnik, Split și Zadar a scăzut numărul turiștilor

În Dubrovnik, luna august din acest an este comentată ca „nu s-a mai întâmplat”, când vine vorba de sezonul turistic, deoarece nu se mai amintește că au existat atât de multe unități de cazare goale în acest oraș, dacă excludem anul pandemic, scrie Dubrovnik Daily. Portalul precizează că în urmă cu două săptămâni existau aproximativ …