Browsing category

Travel

Locul în care te poți plimba printre zeci de zimbri aflați în libertate

La circa 50 de kilometri de municipiul Piatra-Neamț, într-un cadru natural care îți taie respirația prin frumusețea și unicitatea lui, zimbrul pășește din nou maiestuos, așa cum o făcea în urmă cu peste 150 ani, în pădurile Neamțului, arată Agerpres într-un reportaj. REPORTAJUL AGERPRES: Cele aproape 30.000 hectare ale Parcului Natural Vânători-Neamț sunt deja în …

Singura localitate din Transilvania cu numele sfântului Valentin pe harta iozefină. Unde e?

Preotul romano-catolic Mihai Vlad, care a studiat teologia la Cluj-Napoca și la Universitatea din Würzburg – Germania, a descoperit faptul că satul Bolintineni, din comuna Păsăreni, județul Mureș, este menționat cu denumirea în maghiară Bálintfalva, adică satul lui Valentin, pe harta iozefină, fiind singura localitate cu numele acestui sfânt din Transilvania. ‘Am căutat localități în …

Cel mai spectaculos castel aristocratic din Transilvania: A murit Contesa Katalin Bánffy, proprietara castelului Bánffy de la Bonţida

Contesa Katalin Bánffy, fiica lui Miklós Bánffy, scriitor, politician şi fost ministru de externe al Ungariei, şi proprietara castelului Bánffy de la Bonţida, a murit vineri în al 101-lea an de viaţă – a anunţat pe pagina sa de socializare Csilla Hegedüs, preşedinta Fundaţiei Transylvania Trust care administrează castelul din Transilvania. Contesa Katalin Bánffy de …

Se redeschide in sfârșit Cazinoul din Constanța

Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikTok o filmare din holul central al clădirii construite în 1910. Marcel Ciolacu a mai spus …

Destinația necunoscută pentru români din topul rușilor

În 2024, rușii au făcut aproape 29,2 milioane de călătorii în străinătate, potrivit statisticilor. Pe parcursul anului, numărul acestora a crescut cu 7,8%: în 2023, cetățenii ruși, ținând cont de toate scopurile vizitei, au călătorit în străinătate de aproximativ 27,1 milioane de ori. Turcia a devenit cea mai populară destinație pentru călătorii în străinătate în …

Problemele turiștilor cu maimuțele la Angkor Wat

Agenția guvernamentală responsabilă cu administrarea, protejarea și conservarea Parcului Arheologic Angkor (Autoritatea Națională APSARA – ANA) din Cambodgia a anunțat că maimuțele creează probleme atât turiștilor, cât și templelor din acest complex, aflat în provincia Siem Reap (nord-vestul țării) și inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, informează marți Xinhua. Potrivit ANA, numărul maimuțelor din parc a …

Drumul Iancului spre Muntele Găina va fi asfaltat

Un drum județean din Apuseni supranumit ‘Drumul Iancului’, care face legătura între Vidrișoara și limita cu județul Hunedoara, va intra în modernizare, cu fonduri din Programul Național ‘Anghel Saligny’, a anunțat administrația județeană din Alba. ‘Consiliul Județean Alba începe lucrările de modernizare a DJ 762 Vidrișoara – limită județ Hunedoara, numit și ‘Drumul Iancului’, pe …

Ce poți vedea in Muzeul Județean Mureș: Fibula de la Suseni, Tezaurul de la Mădăraș, Depozitul de bronzuri de la Band și Tezaurul dacic de la Sânger și lucrări importante semnate de Tonitza, Grigorescu și Munkácsy

Muzeul Județean Mureș, care deține un patrimoniu de peste 200.000 de bunuri culturale, unele de importanță internațională, a fost vizitat anul trecut de peste 65.000 de persoane, a anunțat, luni, conducerea instituției, ”Peste 65.000 de vizitatori la Muzeul Județean Mureș în 2024! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și vă așteptăm și în 2025 cu …

Ce propune Festivalul George Enescu

Directorul artistic al Festivalului Internațional George Enescu, maestrul Cristian Măcelaru, propune pentru seria de concerte de la Sala Palatului 27 de evenimente susținute de 16 orchestre de prestigiu din România și din întreaga lume, într-o ediție ce va marca 70 de ani de la trecerea în eternitate a marelui compozitor și muzician român George Enescu, …