
Am tot auzit ca litoralul românesc este gol. Și, confirm. Și Vama este goală. Însă, în opinia mea, explicația este în gradina noastră, a fiecărui „investitor”. Oare nu noi ii îndepărtăm pe turiști? Oare nu noi îi trimitem în alte părți? Oare nu noi stricam fix ceea ce aducea oamenii aici? Oare nu tot noi …
Pe versanții sud-vestici ai muntelui Kopaonik, ascuns printre conifere seculare, se află situl arheologic Scaunul Ceresc. Unul dintre cele mai frumoase puncte de belvedere din Serbia, la 1.800 de metri deasupra nivelului mării, este o combinație de frumusețe naturală, istorie și spiritualitate. Din centrul turistic al orașului Kopaonik, la Scaunele Cerești se poate ajunge după …
Industria turismului din Spania se așteaptă la o încetinire semnificativă a creșterii vânzărilor în această vară, incertitudinea provocată de negocierile privind taxele vamale americane reducând cheltuielile de consum pe plan global, a estimat joi organizația patronală Exceltur, transmite Reuters. Veniturile hotelurilor, restaurantelor, companiilor aerine și a altor afaceri legate de turism ar urma să crească …
Prețurile apartamentelor din Croația au fost cu 13,1% mai mari în primul trimestru decât în aceeași perioadă a anului trecut, a anunțat astăzi Serviciul Croat de Statistică (DZS). E un rezultat al creșterii turiștilor din ultimii ani. Conform acestor date, prețurile construcțiilor noi au crescut cu 14,3% față de primul trimestru al anului 2024, în …
Guvernul grec intenționează să lanseze proiecte în valoare de 100 de milioane de euro până în 2030 pe Muntele Athos, a declarat astăzi premierul Kyriakos Mitsotakis, în timpul primei sale vizite oficiale de două zile în republica monastică autonomă. Mitsotakis, care a sosit cu elicopterul în Kareia, centrul administrativ al Muntelui Athos, a declarat că …
Pe 5 iulie 2025, la Zagreb va avea loc cel mai mare concert din istoria Europei. Pentru concertul cântărețului de extremă dreapta Marko Perkovic, alias ”Thompson”, au fost deja vândute peste 500.000 de bilete, transmite DW. Amploarea concertului pe care cântărețul naționalist de dreapta Marko Perkovic, alias ”Thompson”, îl va susține sâmbăta viitoare (5 iulie …
Aproape 45% dintre români obişnuiesc să planifice vacanţele pe cont propriu, rezervând direct transport şi cazare, în timp ce 28% apelează exclusiv la platforme online pentru planificarea vacanţelor, mai ales tinerii sub 35 ani (35%), arată o cercetare de piaţă a Reveal Marketing Research. Bugetul disponibil (72%), destinaţia şi durata vacanţei (51%) şi nivelul de …
Țkaltubo s-a bucurat de ani de prosperitate ca o bijuterie a arhitecturii sovietice. Dar, după prăbușirea URSS în decembrie 1991, stațiunea balneară a fost abandonată, iar în 1992, oamenii care fugeau de războiul din Abhazia și-au găsit refugiu aici. În timp ce eforturile de a restaura orașul balnear la gloria de odinioară continuă, liniștea și …
În inima estului insulei Barbados, departe de plajele șlefuite și stațiunile de lux de pe coasta de vest, se află mori de vânt din secolul al XVIII-lea – construite pentru a procesa trestia de zahăr și care astăzi seamănă cu schelete de piatră ale unor epoci trecute. Plantațiile abandonate și bisericile în ruine au fost …