Vânzările Nordis Group aproape că s-au dublat în acest an, comparativ cu anul trecut, la acest moment fiind peste 700 de unități precontractate în toate ansamblurile. În același timp, estimarea este că prețurile apartamentelor vor continua să urce cu cel puțin 5-6% pe an, pe fondul majorării prețurilor la materialele de construcții. Cu cât cererea este mai mare, iar oferta mai mică, cu atât prețurile vor crește din ce în ce mai mult, explică, la PROFIT NEWS TV, Alexandru Mihai, Managing Partner în cadrul Nordis Group.
„Avem în 2021 peste 700 de unități precontractate în toate ansamblurile noastre, pentru că, odată cu timpul, noi am și construit foarte mult. La Mamaia, în momentul de față, toate cele patru clădiri din etapa 1 sunt ridicate. Lumea începe să vadă ceea ce noi promiteam în 2019, în 2020, și toate lucrurile validându-se, au crescut și prețurile de vânzare efectiv în fiecare unitate, pentru că oamenilor le este mai ușor să plătească o sumă mai mare de bani în momentul în care văd”, spune Alexandru Mihai.
Expansiunea Grupului Nordis a început în urmă cu doi ani, în 2019, an în care a adus un concept nou pe piața imobiliară locală, o sinergie între segmentul hotelier și cel rezidențial. „E un concept pe care noi l-am luat din piața imobiliară din țări mult mai dezvoltate pe partea turistică, cum ar fi Dubai sau SUA, și practic este foarte simplu ceea ce facem noi, e mai greu de pus în practică, dar ca și concept este foarte simplu”, mai punctează acesta.