Colecția de cărți vechi a Muzeului Secuiesc al Ciucului este cunoscută și chiar renumită la nivel european, unele dintre volumele păstrate datând din primii 50 ani după inventarea tehnicii de tipărire de către Johannes Gutenberg, transmite Agerpres.
O vizită în sala muzeului din Miercurea-Ciuc, în care mii de cărți și manuscrise sunt păstrate în condiții de umiditate și temperatură controlate, poate fi emoționantă și dezvăluie o multitudine de lucruri atât despre istoria locală, cât și despre conexiunile cu cultura europeană.
Istoricul de artă Kósa Béla, cel care răspunde de colecție, consideră că aceasta este una dintre cele mai importante ale muzeului, baza materialului provenind de la Biblioteca Mănăstirii Franciscane de la Șumuleu-Ciuc și de la cea a Gimnaziului Catolic, înființat pe lângă lăcașul de cult.
Potrivit acestuia, mănăstirea franciscană de la Șumuleu-Ciuc este singura care a supraviețuit Reformei, fiind o punte între catolicismul vestic și comunitatea catolică din Moldova. Pe lângă mănăstire a fost înființată și o școală, care dispunea de o bibliotecă separată și care mai târziu a fost încorporată în biblioteca lăcașului de cult.
Cărțile din biblioteca mănăstirii erau fie manuscrise, fie cărți tipărite, printre acestea numărându-se și incunabule, respectiv cărți ‘care provin din primii 50 ani după inventarea tehnicii de tipărire de către Gutenberg’ și despre care specialistul spune că sunt cele mai importante.
O parte dintre cărțile din biblioteca mănăstirii au fost donate, altele cumpărate, iar unele au ajuns acolo în urma unor campanii militare.
Istoricul de artă Kósa Béla povestește că în timpul acestor campanii militare aveau loc și jefuiri, soldații luând cu ei și cărți, pe lângă diverse obiecte prețioase. Iar atunci când reveneau acasă, donau mănăstirii aceste cărți, ‘pentru bunăstarea sufletească’.
‘Sunt cărți despre care știm exact că, în urma unor campanii militare, au ajuns aici, în Ciuc, după care au fost donate de acești oameni pentru mănăstire. Deci, sunt niște drumuri și niște povești diferite ale acestor cărți. (…) Aceste cărți puteau să ajungă aici, la mănăstire, chiar după un secol sau mai mult de un secol după tipărire’, explică acesta.
Potrivit lui Kósa Béla, în cele două fonduri de biblioteci sunt și manuscrise de secol XV, precum și puțin peste 120 de incunabule, manuscrise din primii 50 ani ai tehnicii de tipărire, până la 31 decembrie 1500, ceea ce așează colecția de la Miercurea-Ciuc ‘între cele mai prestigioase colecții de incunabule din țară’.
‘Evident, acestea au fost tipărite în Roma, Veneția, Lion, Nurnberg, în toată Europa Occidentală, unde deja existau aceste ateliere’, explică istoricul de artă.
Acesta mai menționează că în 1640, la Șumuleu-Ciuc exista deja un atelier de legătorie, unde se legau cărți uzate sau se realizau coperte elegante și frumos ornamentate.
Mai târziu, în anul 1676, călugărul franciscan Johannes Kájoni fondează la Șumuleu-Ciuc atelierul de tipărit, prima carte care a văzut lumina tiparului acolo, precum și presa cu care s-a realizat, fiind expuse la muzeul din Miercurea-Ciuc.
Cel mai vechi manuscris din colecția Muzeului Secuiesc al Ciucului este ‘Tractatus virtutum’, care conține tratate scolastice, copiate în 1467 într-o mănăstire catolică moldovenească.
De asemenea, la Miercurea-Ciuc se păstrează și partiturile muzicale ale lui Johannes Kájoni, cunoscute la nivel internațional, precum Sacri Concentus, Organo-Missale, Kájoni Codex, cartea sa de rugăciuni (Hortulus Devotionis), calendarul său și inscripția sa pentru orgă.
Kósa Béla a prezentat și ne-a permis să fotografiem una dintre aceste partituri, respectiv Organo-Missale, care are paginile restaurate și este una dintre cele mai importante din colecția muzeului.
Potrivit informațiilor postate pe site-ul muzeului, colecția cuprinde și unicate din secolele XVI și XVII.
‘Printre exemple se numără scrisorile de familie ale lui Cicero tipărite la Heltai (1581), Regula paulină latino-maghiară tipărită la Veneția în 1537 și o regulă franciscană publicată în 1699 la tipografia franciscană din Șumuleu-Ciuc’, menționează sursa citată.
Întrebat care este cel mai valoros exemplar din colecție, istoricul de artă spune că nu poate fi făcut public, dar ține să puncteze că este vorba de cărți sau manuscrise importante, unele dintre ele unicate la nivel mondial și a căror valoare este evaluată și din punct de vedere financiar.
‘Aceste colecții sunt inventariate, sunt indexate, au o valoare exactă oficială, care nu este publică. Dar din moment ce avem incunabule, avem multe unicate, nu o să vă spun numărul exact, chiar și din tipărituri occidentale, din care s-a păstrat un singur exemplar, adică cel de aici, normal că aceste exemplare, aceste cărți sunt foarte prețioase’, spune Kósa Béla.
Potrivit acestuia, în colecție se află aproape șapte mii de titluri de cărți tipărite, cele mai multe în limbile latină și maghiară, ceea ce înseamnă aproximativ șase mii de volume, întrucât unele dintre ele sunt coligate, adică sunt cărți legate între ele.
La acestea se adaugă și aproape 300 de manuscrise, medievale sau din perioada Principatului Transilvaniei, precum și unele mai noi, care sunt foarte importante pentru istoria locală.
‘Cărțile din colecție ne arată importanța mănăstirii franciscane în păstrarea catolicismului în această zonă, iar materialul de manuscrise, de arhivă, ne arată o grămadă de aspecte ale vieții sociale, politice, juridice ale locului. Eu cred că importanța cea mai mare o are pentru istoria locului, chiar dacă are niște legături interesante și foarte importante cu cultura europeană’, menționează istoricul de artă.
De importanță deosebită sunt și legăturile cărților din colecție, majoritatea originale, care sunt decorate în stil gotic, renascentist și baroc, fiind opera unor legători străini sau transilvăneni.
‘Legăturile noastre artistice din secolele al XV-lea și al XVIII-lea nu numai că servesc la protejarea integrității manuscriselor și a cărților tipărite și contribuie la solemnitatea și frumusețea acestora, dar oferă, de asemenea, informații importante despre istoria cărții, proprietarii și utilizatorii acesteia, precum și despre locul și timpul în care a fost folosită. Colecția noastră include, de asemenea, majoritatea legăturilor artistice realizate și decorate în Șumuleu-Ciuc, în atelierul de legătorie al mănăstirii franciscane, în secolele al XVII-lea și al XIX-lea. Uneltele ornamentale (valțuri, ștampile, stanțe) ale atelierului care au supraviețuit în colecția noastră sunt realizate din cupru în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea și sunt lucrări de bijuterie de o valoare inestimabilă’, se arată pe site-ul oficial al muzeului.
Referindu-se la atelierul de legătorie de la Șumuleu-Ciuc, istoricul de artă Kósa Béla vorbește despre niște ‘comori ascunse’ în copertele cărților, descoperite în anii trecuți, în cadrul unui proiect al muzeului și derulat de fosta responsabilă cu colecția de cărți vechi, Muckenhaupt Erzsébet și de specialista în restaurare Benedek Éva. El subliniază că în atelierul de legătorie se folosea, deseori, hârtie uzată, în fapt scrisori, fragmente de cărți care erau considerate irecuperabile sau exemplare de corecturi de la atelierul de tipar, iar aceste foi se lipeau unele de altele și formau coperta.
Acum, aceste file recuperate din copertele cărților oferă informații foarte valoroase despre epoca respectivă și fac parte din colecția de fragmente a muzeului.
‘Tot ce venea gunoi de hârtie din bibliotecă, din arhivă, din cancelarie, din atelierul de tipar, totul ajunge din coșul de gunoi în atelierul de legătorie, unde acestea sunt unse cu lipici după care sunt presate. (…) Majoritatea acestor coperte păstrează înăuntru o grămadă de documente care, în momentul respectiv, în anii 1640-1670, deja au fost considerate gunoaie. De fapt, cele mai vechi cărți despre care știm că au fost aici, în colecția bibliotecii, nu s-au păstrat în format de volum, ci s-au păstrat niște foi. Cartea respectivă, manuscris din anii 1200 sau din anii 1300, normal că în anii 1600 a fost distrusă, dar s-au păstrat niște foi, care au fost refolosite în aceste coperte, iar din aceste coperte au fost extrase acum câțiva ani. Din acest material vedem noi ce a mai avut în colecție biblioteca respectivă, din asta vedem cum a fost procesul de lucru de la atelierul de tipar. (…) E un lucru foarte, foarte interesant din care învățăm multe. (…) Omul nu și-ar închipui că într-o copertă se găsește o comoară din punct de vedere istoric și cultural’, punctează Kósa Béla.
În colecția muzeului de la Miercurea-Ciuc se află și cărți considerate irecuperabile, care s-au distrus datorită condițiilor în care au fost păstrate și despre care specialiștii nu dețin multe informații, dar speră că, în viitor, tehnologia să îi ajute să afle mai multe.
Conform istoricului de artă, o parte dintre cărțile și manuscrisele de la Șumuleu-Ciuc au ajuns la muzeu după naționalizare, iar o parte au fost descoperite în anii 80, fiind ascunse în zidurile mănăstirii franciscane.
‘Se pare că după al Doilea Război Mondial, franciscanii, simțind că va veni o perioadă mai problematică pentru ei, materialele considerate cele mai importante au încercat să le ascundă. O parte au fost ascunse sub altarul principal din biserica mânăstirii iar o parte a fost zidită într-o nișă a refectoriului, adică sala de mese a mănăstirii. Nișa era umplută cu cărți, după care a fost zidită. Materialul de sub altar a fost găsit în 1980, întâmplător, de către meșteri care lucrau la reparații, iar în 1985 s-a găsit și nișa cu cărți.(…) Cei care le-au ascuns nu știau nici pe ce perioadă le ascund, nici ce condiții vor fi, normal că s-a făcut în grabă, au fost siliți de împrejurări, au încercat să găsească locurile și condițiile cele mai bune. Nu au supraviețuit toate materialele ascunse, avem unele cărți care, chiar dacă există în colecția noastră, au număr de inventar, sunt considerate irecuperabile, cel puțin în anii 80, când s-a făcut restaurarea lor (…) în laboratoarele din București și Iași. (…) Unele sunt foarte distruse, ele se păstrează aici, sperăm că poate, cândva, o să avem o tehnică accesibilă și pentru fondurile noastre, pentru a le cerceta’, a arătat Kósa Béla.
Colecția de cărți vechi de la Muzeul Secuiesc al Ciucului stârnește interesul cercetătorilor și al oamenilor de cultură din întreaga Europă, existând permanent legături între aceștia și specialiștii din Miercurea-Ciuc, atât pentru realizarea unor expoziții, cât și pentru a analiza anumite exemplare, care ar putea oferi informații de interes istoric sau cultural.
Instituția muzeală derulează și un proiect de digitalizare, astfel încât cercetătorul să nu se mai deplaseze la Miercurea-Ciuc, ci să studieze materialul digitalizat iar ‘cartea să nu mai fie chinuită de fiecare dată’.
O foarte mică parte din colecția de cărți vechi se află expusă la Muzeul Secuiesc al Ciucului, vizitatorii putând vedea și presa originală din atelierul de tipărire de la Șumuleu-Ciuc, a lui Johannes Kájoni, precum și prima lucrare tipărită aici, respectiv ‘Cantionale Catholicum’, care datează din 1676.
