Portul tradițional predominant din Alba era, până în urmă cu peste un secol, plin de culoare și nu sobru, în alb-negru, acesta suferind, însă, mari modificări în urma influenței celui din Mărginimea Sibiului, se arată într-un reportaj Agerpres.
De aproape două decenii, etnografa Petruța Pop a inițiat o serie de proiecte dedicate zestrei tradiționale românești, concentrându-se pe recuperarea portului tradițional din zonele etnografice ale județului Alba și realizarea acestuia prin tehnicile tradiționale cunoscute, cu sprijinul femeilor vârstnice care încă stăpâneau aceste aptitudini.
Petruța Pop crede că importanța cunoașterii portului tradițional este imperios necesară, el reprezentând o bucățică din ansamblul identității poporului român. Oamenii se distingeau între ei ‘după vorbă, după port’, spune aceasta.
Realitatea că oamenii nu cunosc originea portului lor local, indicând un alt costum popular ca fiind al lor, a convins-o pe Petruța Pop să realizeze o prezentare obiectivă și detaliată a întregului fenomen al evoluției portului tradițional, transpusă într-o teză de doctorat, menită să facă lumină în această privință. Printre sursele de cercetare – colecția de fond etnografic din cadrul Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia, expozițiile permanente din comunele județului Alba, înființate la inițiativa administrației județene, o serie de colecții private.
‘Ceea ce trebuie reținut încă de la început este faptul că în județul Alba oamenii se îmbracă astăzi, la spectacole folclorice, evenimente de familie sau religioase în costumele populare sobre, alb și negru. Portul tradițional de altădată era plin de culoare. Identificând elemente ale portului tradițional în satele cercetate, vechi de peste o sută de ani, mi-a fost clar să înțeleg că avem de-a face cu o evoluție și influență majoră, care a schimbat radical structura portului tradițional’, spune Petruța Pop în lucrarea sa ‘Portul tradițional din județul Alba. Evoluție, istorie și tradiție’.
Evoluția și modificările structurale au survenit în timp, în urma unor diverși factori.
‘De când e lumea, la noi portul e alb și negru’, ‘Buna mea se îmbrăca și ea în alb și negru ca la Sibiu’ sau ‘Eu port costumul de la bunica mea, de când a fost mireasă, cusut cu negru’ sunt doar câteva din cele ce i-au spus etnografei unele dintre persoanele intervievate.
În pofida convingerilor acestora, portul tradițional, cel purtat la sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea, era diferit sub unele aspecte de cel cunoscut de bunicile noastre. Acest port tradițional a fost înlocuit treptat cu alte tipuri de haine, sub influența unor zone, cum ar fi Mărginimea Sibiului, în decorul cărora predomina negru, pe fond alb.
De exemplu, în zona etnografică a Târnavei Mici și a Țării Secașelor, cămașa sau ia a cunoscut mai multe variante, în funcție de perioada în care a fost purtată. Astfel, între sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, se purta o cămașă lungă cu poalele prinse de ie, confecționată din pânză de cânepă. Piesele provenind de la sfârșitul secolului al XIX-lea sunt decorate cu motive geometrice, cusute cu arnici colorat în roșu, albastru, galben. La femeile mai tinere, gulerul era realizat în mai multe culori.
În perioada regalității și, în special în perioada interbelică, pătrunde și aici costumul de Săliște, considerat unul dintre cele mai frumoase din țară, pe care femeile îl achiziționau din târguri. La vremea respectivă existau ateliere în Săliștea Sibiului care confecționau costumele lor specifice și care se vindeau în toată Transilvania, dar și în sudul Carpaților. Ulterior, țărăncile l-au confecționat singure, fiind imitat cu mare ușurință.
Este de notorietate și implicarea mișcării ASTRA, înființată la Sibiu la mijlocul secolului XIX, în spiritualitatea satului românesc. În 1937, de pildă, existau 150 de despărțăminte ale ASTREI, peste 1.000 de cercuri culturale pe întreg cuprinsul Ardealului, Banatului, Basarabiei, Dobrogei și în capitală. Pentru eficiența activității culturale, a fost angajat un secretar de propagandă care, săptămână de săptămână, străbătea țara pentru a verifica dacă acțiunile ASTREI sunt cunoscute.
‘Cu toate acestea, în urma acestui avânt național, existau derapaje în promovarea portului popular. Intelectualii, în special profesorii, probabil văzând unii de la alții, au transplantat portul săliștenesc în satul lor, cunoscut și foarte apreciat la vremea respectivă, datorită eleganței și sobrietății acestuia. În raportul de activitate al despărțământului Gherla, din 1935, directorul liceului, Emil Precup, s-a arătat chiar mândru că, la un eveniment cultural organizat, fetele purtau costumul săliștenesc. Se pare că avem de a face, în această perioadă, cu un curent (…) ca în multe comunități să se poarte acest costum săliștenesc’, arată Petruța Pop.
Etnografa a declarat, pentru AGERPRES, că în cercetările efectuate în teren, dar și în studiul minuțios, de-a lungul timpului, în ceea ce privește problematica evoluției portului tradițional din județul Alba n-a urmărit doar o analiză a trecutului, ci și o oglindă a modului în care portul tradițional continuă să fie parte integrantă a identității comunității locale.
‘De aceea, teza mea de doctorat nu reprezintă doar un studiu etnografic, ci un apel la protejarea și conștientizarea unui patrimoniu cultural de neprețuit. Influența costumului săliștenesc asupra portului tradițional din zonele transilvănene și subcarpatice nu este de condamnat. Era firesc să se producă în contextul vremurilor respective. Ce nu trebuie uitat, însă, este portul tradițional care a făcut parte din istoria vremurilor de atunci și, implicit, este parte din spiritualitatea noastră de astăzi’, mai spune Petruța Pop
