Investiții de aproape 100 de milioane de euro sunt planificate în zona orașului Sulina, până în 2030. 10 milioane de euro vor fi investite doar în Cimitirul Multietnic, unde se află mormântul singurului pirat de pe teritoriul României.
Acesta este Gheorghios Kontoguris, singurul pirat cunoscut din România. Ghiorghios Kontoguris a fost un pirat grec născut în Kefalonia. Acesta a locuit și și-a trăit viața în orașul Sulina, România.
Viața de legendă a piratului Kontoguris este legată și de Cimitirul Internațional din Sulina. În acest cimitir se află singurul mormânt din Europa al unui pirat recunoscut. Pe de altă parte, numărul turiștilor din Delta Dunării a crescut cu aproape 15% în 2024, față de 2023, iar festivalurile culinare, de muzică și film au fost printre principalele atracției. În toamnă a fost anunțat că Administrația Zonei Libere (AZL) Sulina va concesiona, la finalul acestui an, un prim lot de teren în perimetrul pe care îl gestionează și dorește să atragă investiții nepoluante în zonă, astfel încât fosta întreprindere de comerț exterior să devină motorul dezvoltării unui port cu o amprentă de carbon zero.