Egiptul a dispus ca, începând de sâmbătă, magazinele, restaurantele şi centrele comerciale să se închidă la ora 21:00 în timpul săptămânii, o măsură de urgenţă menită să frâneze o factură energetică care s-a dublat, în timp ce războiul din Orientul Mijlociu intră în a cincea săptămână, relatează Le Figaro. Restricţia comercială va intra în vigoare …
Widgets
Turismul din Ungaria şi-a menţinut şi-a menţinut dinamica pozitivă şi în luna februarie: numărul turiştilor a crescut cu 4,6%, iar cel al înnoptărilor cu 5,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2025, a transmis joi Ministerul Economiei Naţionale, referitor la cele mai recente date statistice din domeniu. Potrivit instituţiei, popularitatea Ungariei în rândul turiştilor interni …
Peste un milion de turişti au vizitat, în anul 2025, cele 160 de biserici fortificate din Transilvania aflate în proprietatea Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană, iar administratorii acestor obiective se aşteaptă la o creştere în continuare a numărului de vizitatori – a declarat, marţi, Cristian Cismaru, preşedintele Fundaţiei Bisericilor Fortificate. Potrivit acestuia, peste jumătate dintre …
Un studiu de trafic realizat recent evidențiază faptul că peste 5.000 de autocamioane trec zilnic pe sub zidurile Cetății Medievale Sighișoara, aflată în patrimoniul mondial UNESCO, trepidațiile afectând obiectivul, a declarat, miercuri, primarul municipiului, Ioan Iulian Sîrbu. ‘Undeva la 5.000 de camioane de peste 7,5 tone trec în fiecare zi, iar impactul pentru cetate și …
Hotelierii turci reduc prețurile pentru piața rusă din cauza scăderii rezervărilor din țările europene. Unele proprietăți oferă reduceri de până la 50%, a anunțat Vladimir Rubtsov, CEO al tour-operatorului FUN&SUN, într-o conferință de presă. „De la începutul conflictului din Orientul Mijlociu, Europa și-a redus semnificativ volumele în Turcia. Hotelierii văd acest lucru și înțeleg că …
SAS (Scandinavian Airlines) anulează peste 100 de zboruri în această săptămână din cauza prețurilor ridicate la combustibil legate de situația din Orientul Mijlociu, relatează NRK. „Având în vedere situația actuală din Orientul Mijlociu, inclusiv creșterea bruscă și rapidă a prețurilor globale la combustibili, luăm acum măsuri pentru a ne consolida reziliența”, a declarat pentru NRK …
Hotelurile de lux din Dubai au început să reducă drastic tarifele camerelor și să promoveze activ așa-numitele oferte de vacanță acasă pentru rezidenții locali, pe fondul scăderii turismului internațional din cauza războiului cu Iranul, relatează Business Insider. Publicația estimează că tarifele camerelor la unele hoteluri au scăzut cu peste 50%. Restricțiile privind călătoriile aeriene și …
Războiul din Orientul Mijlociu și creșterea costurilor combustibilului pentru aviație obligă companiile aeriene să majoreze prețul biletelor cu 10-15% în medie, să anuleze zboruri pentru a economisi bani și să renunțe la toate previziunile financiare făcute pentru acest an. „Este un dezastru”, spune fără menajamente directorul general al unei mari companii aeriene europene care operează …
”Ieri: zero. Astăzi: zero”, la fel ca mii de lucrători din turismul din Dubai, Dulash, un tânăr srilankez, este puternic afectat de prăbușirea afacerilor în emiratul din Golful Persic de la începutul războiului din Orientul Mijlociu, transmite AFP. Pe faimoasa plajă Jumeirah Beach Residence (JBR), de obicei plină de oameni, șezlongurile sunt aliniate cu fața …








